Cum le vorbim copiilor despre război: la ce să fii atent, în funcție de vârstă

Deși nu putem proteja întotdeauna copiii de a fi martori la violență și la tragediile din lume, putem să îi alinăm, liniștim și să comunicăm cu ei în cel mai sănătos mod posibil. În acest context dificil, trebuie să știm cum să le vorbim copiilor despre război – atât refugiaților din Ucraina, cât și copiilor noștri care aud informații din toate părțile și văd la știri ceva fără precedent în viața lor.

Am discutat cu Alina Sfârlea, psiholog clinician, despre efectele războiului asupra copiilor, dar și despre cum să vorbești cu copiii despre război. În acest sens, s-a înființat un grup de susținere, de aproximativ patru sute de psihologi, care vor oferi intervenții telefonice și fizice refugiaților din Ucraina. Aceștia vor oferi consultații gratuite femeilor, copiilor și vârstnicilor care fug din calea războiului și caută adăpost în România. Alături de Dr. Gina Chiriac, președintele Asociației Române de Psihoterapie Integrativă, s-au alăturat psihologi și psihoterapeuți din toată țara, pentru a veni în sprijinul refugiaților din Ucraina, printre care și psihologul Sfârlea Alina.

De la ce vârstă este un copil pregătit să afle despre un război?

Un copil e pregătit să afle despre război de la orice vârstă. Depinde doar de noi cum îi comunicăm acest lucru, astfel încât el să nu se simtă singur și, cel mai important, să se simtă în siguranță.

Este de preferat să-i ascundem unui copil că un război este în derulare, să minimizăm gravitatea situației sau să îl pregătim pentru realitatea crudă?

Depinde de zona unde se află copiii la acel moment. Dacă se află în zona de razboi, este nevoie să le vorbim cât mai mult. Tăcerea și tensiunea îi afectează direct.

Trebuie să aducem claritate în discuții și să-i asigurăm de prezența noastră permanentă ca suport de orice fel – fizic și emoțional. Să le observăm reacțiile și să le spunem că este în regulă să ne simțim triști, dar să îi asigurăm verbal că vom lua decizia cea mai bună ca ei să se simtă în siguranță. Ei se așteaptă de la noi să le fim alături, iar ei să nu se simtă responsabili de situație. Copilul are nevoie să simtă că tu ești acolo ca să-l protejezi și că asta este responsabilitatea ta și nu a lui. Oferă-i cât mai multe îmbrățișări, ca să-i aduci o stare de liniște.

Copiilor care nu sunt în zona direct afectată de război le vorbim doar dacă ei întreabă și doar dacă vedem că se frământă în acest sens. Începem discuția prin a-i intreba pe ei ce știu deja. Apoi, ce simt legat de acest lucru, pentru că uneori ei nu au nevoie de soluții, ci doar să simtă că suntem lângă ei și îi ascultăm.

Desigur, este foarte importantă starea noastră emoțională. Nu putem să ne adresăm lor decât după ce nu ne mai simțim noi copleșiți. Copilul trebuie să simtă că tu ești acolo prezent pentru a-l face să se simtă în siguranță. Rețineți acest cuvânt, pentru că e foarte important ca ei să se simtă în felul acesta.

Cum ar trebui să-i vorbești unui copil despre război, care este abordarea corectă pentru copiii până în zece ani, dar pentru cei mai mari și adolescenți?

Adaptăm comunicarea pentru fiecare vârstă. Unui copil sub șapte ani îi vorbim despre război doar când ne întreabă și doar sub forma unei povești, pentru că el însuși trăiește într-o lume a poveștilor. Când un copil mic te întreabă „de ce e război?”, el, de fapt, te întreabă „cum anume mă afectează pe mine?”. El este strict interesat de consecințele asupra lui. De exemplu, se poate juca de-a războiul, așa cum mulți copii o fac. Este normal să se joace, să controleze spațiul de joacă și să-l simtă sigur pentru el. Jocul are efect terapeutic și nu e o problemă să se joace, pentru că ei se exprimă cel mai bine prin joc și jocul are un efect vindecător.

Cei mai mari, în schimb, care află multe informații de la școală și din alte surse, pot primi de la noi informații despre cauze, context, motive. În primul rând, îi întrebăm ce știu despre acest subiect și cum se simt legat de situație. Este foarte important ca ei să se simtă oglindiți, să exprime ceea ce simt. Apoi, le putem spune că adulții din întreaga lume se străduiesc să rezolve situația, ca să-i asigurăm că nu sunt ei responsabili să o rezolve și că nu trebuie să se simtă vinovați că ei își continuă viața (merg la școală, se întâlnesc cu prietenii) și că pot continua să facă lucruri care le aduc stare de bine.

Este foarte important să ne menținem noi starea de bine atunci când le vorbim, pentru că ei preiau, de cele mai multe ori, starea noastră emoțională. Dacă noi suntem stresați, este posibil ca și ei să se simtă la fel. Este important să se simtă sprijiniți și, dacă vor să ajute, să doneze jucării, haine pentru copiii afectați. De asemenea, dacă cei mai mari vor să facă voluntariat la centre de colectare este foarte bine, sustineți-i, pentru că acest lucru îi face să fie parte din ajutorarea în rezolvarea situației și le va aduce o stare de bucurie, de satisfacție.

Cât le vorbim? Cât au ei nevoie.

Ca o concluzie, nu uităm felul cum ne raportăm noi la situație. Ceea ce transmitem prin limbajul corporal, mimică, gesturi, intonație, copilul le va percepe ca stare a noastră emoțională, când le vorbim despre război. Oricât de greu ni se pare că este, să nu uităm că toate aceste discuții ne apropie și mai mult de copiii noștri și ne oferă ocazia să ne cunoaștem mai bine. Totul trebuie făcut și spus cu toată iubirea pe care o simțim.

Câteva sute de psihologi și psihoterapeuți din toată țara au venit deja în sprijinul refugiaților din Ucraina. Cum îi ajută terapia pe copiii refugiați din Ucraina și cum vor fi susținute ședințele de psihoterapie?

În momentul de față, noi ne-am constituit un grup de susținere prin intervenții telefonice și apoi fizice, atunci când familiile vor începe să ajungă în diferite orașe, pentru că este foarte importantă consilierea, în primă fază, și apoi psihoterapia copiilor și persoanelor ajunse la noi din zona de război.

Suntem un grup de aproximativ patru sute de psihologi și psihoterapeuți în grupul Psihoterapie Integrativă, care ne-am organizat și așteptăm să începem pentru a putea ajuta cât putem de mult. Avem colegi vorbitori de limba ucraineană și engleză.  Vom avea și linii telefonice gratuite, deschise prin rețelele Orange, Vodafone și Digi. Mai multe detalii despre acest demers, poți găsi pe pagina de Facebook a Asociației Române de Psihoterapie Integrativă.

Trebuie să fim atenți la ce informații sunt expuși copiii. Evitați sau chiar limitați-le expunerea la un flux constant de știri. De asemenea, fiți atenți dacă aveți radioul sau televizorul aprins toată ziua, deoarece copiii vor „absorbi” știri fără ca noi să ne dăm seama. În plus, încercați să luați „pauze” de la știri. În măsura în care este posibil, fiți prezenți atunci când copilul urmărește știrile. Este un moment propice în care copilul poate adresa întrebări. Nu în ultimul rând, limitați expunerea copilului la scene tulburătoare și monitorizați la ceea ce se uită copilul.

Cel mai important, știm că știrile false reprezintă o problemă, în special pe rețelele de socializare, așa că fiți atenți la ceea ce urmăresc copiii și de unde le primesc. Asigurați-vă că înțeleg că nu tot ce văd pe rețelele de socializare este adevărat.

Deși este important să limitați expunerea copiilor la mediile potențial înspăimântătoare, unele povești sunt, pur și simplu, prea dificil de evitat. Pe măsură ce copiii cresc, dacă nu aud despre asta acasă, aproape sigur vor auzi ceva de la colegi sau prieteni. Trebui să alegeți un moment de liniște pentru a vorbi cu copilul. Ideea este de a le permite copiilor să pună întrebări despre ceea ce văd, cum se simt și ce cred.

Un aspect important este să evitați să folosiți stereotipuri sau „etichete”. Dacă sunteți întrebat „de ce s-a întâmplat asta?”, evitați să folosiți etichete precum: „oameni răi, monștri, malefici”. Nu este de ajutor și poate crește frica și confuzia. În schimb, puteți vorbi despre oamenii care suferă, sunt supărați și fac alegeri greșite.

Fiți precauți cu declarațiile pe care le folosiți când vorbiți despre război și terorism. Nu căutați un „țap ispășitor” și nu generalizați despre vreun grup cultural sau etnic și, foarte important, nu vă concentrați pe vină. Dacă doriți să vă exprimați opiniile, vorbiți despre ce simțiți, despre război în general.